fbpx

Sebastian Vaduva

Sebastian Vaduva

Director of the Griffiths School of Management & IT

Dr.  Sebastian Văduva, MBA este profesor, antreprenor, consultant şi trainer corporatist româno-american de mare succes cu o vastă experienţă internaţională în afaceri şi IT. După ce a emigrat în Statele Unite ale Americii în anul 1989, a început primul său business la 17 ani şi multe altele după acesta. După întoarcerea sa în România, în anul 2004, a continuat o serie de startup-uri educaţionale, mai ales Şcoala Informală de IT. 

După terminarea studiilor universitare în domeniul marketingului, a obţinut un MBA la Şcoala Weatherhead de Management la CWRU la începutul exploziei dot.com, experimentând urcuşuri şi coborâşuri în valul tehnologiei. În 1999 a devenit unul dintre cei mai tineri instructori internaţionali de business şi marketing la Universitatea Akron şi în 2001 director la Centrul de Dezvoltare Organizaţională în cadrul aceleaşi universităţi. În acelaşi timp a dirijat o subvenţie importantă a departamentului de stat american, în baza căreia a urmat primul lui program de doctorat la Academia de Studii Economice din Bucureşti în domeniul sistemelor şi mentalităţilor antreprenoriale comparative. Al doilea program de doctorat este în domeniul managementului antreprenorial public, obţinut în anul 2012 la Universitatea Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti.

În 2004 a fost recrutat de către comisia Fulbright ca director internaţional de programe MBA şi din 2005 până în 2016 a fost decan la Griffiths School of Management şi IT în cadrul Universităţii Emanuel din Oradea şi din 2016 este director în cadrul aceleaşi şcoli. De asemenea este şi profesor invitat la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj – The Master in Informatics şi Universitatea Concordia din Texas.

În calitate de director general al Soluţii Avansate, Sebastian a livrat peste 8.000 de ore de educaţie executivă corporativă în mai multe domenii:  leadership, antreprenoriatul şi mentalitate antreprenorială, comunicare şi prezentare, vânzări şi marketing, orientarea către client, conducerea echipei şi motivarea, etc. Activitatea lui s-a desfăşurat predominant în sectorul de IT din România, unde continuă să instruiască, mentoreze şi să antreneze numeroase companii din aria largă de dezvoltarea talentelor.